ACTUALITATE

EDUCAȚIE – Caravana „Bucuria Copiilor” a ajuns la Moisei

Publicat cu

pe

La Moisei a avut loc, la finele săptămânii trecute, sub egida Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, Primăria Comunei Moisei și Școala Gimnazială Nr. 1 Moisei, în parteneriat cu Palatul Copiilor Baia Mare, Clubul Copiilor Sighetu Marmației și Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș, CARAVANA „BUCURIA COPIILOR”.
Potrivit informațiilor furnizate de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, la activitățile cultural-artistice și recreative, coordonate de prof. dr. Ion Iuga, au participat peste 300 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 1 Moisei, director Hojda Vasile: „Elevii, însoțiți de cadrele didactice ale școlii, au participat la ateliere de pictură – „Culorile Toamnei”, activități muzical-coregrafice și observații astronomice. La activitățile de educație rutieră, intitulate „Siguranța pentru toți”, au participat agent șef principal Bordean Emilian și agent principal Ciolpan Gavrilă, de la Serviciu Rutier al Inspectoratului de Poliție a Județului Maramureș. Prin acest proiect, dedicat copiilor din toate mediile de proveniență, s-a dorit să se aducă bucurie în sufletele acestora, oferindu-li-se acces la o educație nonformală, ca parte complementară și de neînlocuit din cadrul întregului proces educațional”.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version