Produsul Intern Brut al Ucrainei s-a contractat cu 30% în primele trei trimestre din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în principal din cauza invaziei ruseşti, a anunţat sâmbătă Ministerul Economiei de la Kiev, informează agenția Reuters.
Evoluţiile meteo nefavorabile din luna septembrie care au încetinit recoltatul cerealelor au avut şi ele o contribuţie precum şi întreruperile în aprovizionarea cu energie electrică de la centrală nucleară Zaporojie. Aceasta este cea mai mare centrală nucleară din Europa şi furnizează circa o treime din producţia de energie electrică a Ucrainei. Rusia şi-a însuşit formal centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, pe care o ocupă militar de la începutul lunii martie.
Pe de altă parte exporturile Ucrainei au crescut cu 23% în septembrie comparativ cu luna august, atingând cel mai ridicat nivel de la debutul invaziei ruseşti, graţie unui acord internaţional care a permis reluarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră.
“Situaţia de pe front s-a îmbunătăţit în septembrie, dar inamicul continuă să bombardeze teritoriul ucrainean, ceea ce pune presiuni asupra încrederii mediului de afaceri şi sectorului de logistică” a informat Ministerul Economiei de la Kiev într-un comunicat de presă. “Noi distrugeri ale facilităţilor de producţie, infrastructurii şi clădirilor rezidenţiale”, precum şi incertitudinea cu priire la cât de mult va dura războiul, afectează dezvoltarea şi amână revenirea, se mai arată în comunicat.