Consilierii județeni au votat în cadrul ședinței de ieri proiectul ”MaraRoads”, care se va realiza în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă.
Proiectul, în valoare de 3 milioane de lei, are ca obiectiv principal eficientizarea serviciilor publice oferite atât de instituția Consiliului Județean Maramureș, cât și de instituțiile subordonate.
Durata estimată de implementare a proiectului este de 16 luni.
Serviciile publice pentru cetățeni, ce vor fi digitalizate în cadrul proiectului “MaraRoads”, sunt următoarele:
– Eliberarea/emiterea acordului prealabil pentru amplasarea în zona drumului județean a obiectivului de investiții;
– Eliberarea autorizației (avizului) de amplasare și acces în zona drumului județean a obiectivului de investiții;
– Eliberare Autorizații Speciale de Transport (AST);
– Informare automatizată a stării drumurilor județene (pe baza de newsletter) în cadrul portalului CJ Maramureș.