IMPORTANT

ELECTORAL – Liviu Marian Pop: ”Soluțiile propuse de mine și de echipa mea sunt viabile, realiste”

Publicat cu

pe

Dragi prieteni, dragi băimăreni, dragi maramureșeni,

Iată-ne ajunși la finalul campaniei electorale pentru alegerile locale și europarlamentare, alegeri pe care partidul unic aflat la guvernare le-au comasat, pentru a limita vocea partidelor mici de a ajunge la urechile electoratului. Dar în ciuda piedicilor pe care ei, cei care conduc astăzi România, ni le-au pus, noi am mers mai departe.

Atâta vreme cât ei, cei care conduc destinele județului Maramureș și ale municipiului Baia Mare, s-au certat și au recurs la diverse tertipuri și manevre imorale, noi, PUSL, ne-am concentrat pe o campania adevărată, o campanie pentru cetățean, nu pentru candidați. Am interacționat fizic cu cetățenii și ne-am lipit singuri afișele (fără angajați, ca ei) și am făcut-o respectând legea (nu ca mulți dintre ei). Stau și mă gândesc cum vor respecta legea unii dintre ei, dacă nu au fost în stare să respecte regulile legislației electorale.

Am venit cu soluții reale și coerente pentru Baia Mare, soluții pe care le-am expus fiecărui cetățean în parte, cu care am avut ocazia și onoarea de a mă întâlni. Soluțiile propuse de mine și de echipa mea sunt viabile, realiste și încorporează toată paleta de domenii de activitate. Am inițiat un parteneriat cu cetățeanul, de altfel singurul care și contează. Mulți dintre dumneavoastră mi-ați expus nemulțumirile, mi-ați sesizat problemele cu care vă confruntați și am promis (iar eu mă țin întotdeauna de cuvânt) că le vom soluționa în viitorul apropiat. Am văzut că multe dintre soluțiile propuse de mine și de echipa mea au fost preluate de către ceilalți competitori în discursul public. Acest lucru atestă veridicitatea și calitatea soluțiilor cu care am venit în fața dumneavoastră. Lista de soluții este perfectibilă și va fi ajustată și completată, în raport cu necesitățile și dorințele dumneavoastră, ale cetățenilor.

De aceea, duminică, 9 iunie, vă aștept pe toți la vot. Cu demnitate, onoare și curaj, votează toți candidații PUSL, Căluțul lui Piedone! Iar pentru a elimina risipa din Baia Mare, votează prof. Liviu Marian Pop, poziția nr. 12 pe buletinul de vot!
FIECARE PROBLEMĂ ARE ȘI SOLUȚIE!

𝐏𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫 𝐋𝐢𝐯𝐢𝐮 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐏𝐨𝐩
𝐀𝐝𝐫𝐞𝐬𝐚:𝐏𝐢𝐚𝐭̦𝐚 𝐑𝐞𝐯𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐞𝐢, 𝐧𝐫. 𝟐
𝐓𝐞𝐥𝐞𝐟𝐨𝐧/ 𝐖𝐡𝐚𝐭𝐬𝐚𝐩𝐩/𝐓𝐞𝐥𝐞𝐠𝐫𝐚𝐦 : 𝟎𝟕𝟒𝟒𝟒𝟕𝟑𝟒𝟓𝟗
𝐌𝐚𝐢𝐥: 𝐥𝐢𝐯𝐢𝐮𝐦𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐩𝐨𝐩@𝐠𝐦𝐚𝐢𝐥.𝐜𝐨𝐦
𝐓𝐞𝐥𝐞𝐟𝐨𝐧𝐮𝐥 Băimăreanului : 𝟎𝟕𝟔𝟗𝟏𝟐𝟏𝟐𝟏𝟐

CMF 21240113

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version