Connect with us
Descarcă aplicația

Fotbal

EURO 2025 – România a pierdut cu Spania și la U19, dar păstrează șanse de calificare în semifinale

Publicat cu

pe

Spania a câștigat un nou duel cu România la nivel de echipe reprezentative la fotbal. După înfrângerea de la Euro U21, 1-2 (1-0), suferită la Bratislava, România a pierdut, la Voluntari. în fața naționalei iberice și la Euro U19, competiție pe care o organizează în aceste zile.

Cele două partide s-au disputat cam după același scenariu. Tinerii tricolori au avut perioade bune de joc și au visat frumos până aproape de final, dar până la urmă nu s-au ales cu nimic. România a reclamat un penalty neacordat și a avut un gol anulat.

România – Spania 1-3. Au marcat: Luca Szimionaș (49′) / Antonio Cordero (3′), Jon Martín (67′), Alejandro Monserrate (72′)

România: 1. Rafael Munteanu – 6. Mario Bărăitaru, 3. Darius Fălcușan (C), 5. Emanuel Marincău, 4. Răzvan Călugăr – 2. Alin Chinteș (13. Ionuț Cercel 43′), 8. Luca Szimionaș, 10. David Matei (11. David Păcuraru 45′), 16. Luca Băsceanu (18. Remus Guțea 45′) – 9. Jason Kodor (19. Ioan Vermeșan 69′), 20. David Barbu (17. Vlad Dănciuțiu 69′);

Rezerve: 12. Máté Simon (GK), 7. Ianis Tarbă, 14. Matei Marin, 15. Raul Marița;

Antrenor: Marin Ion.

Spania: 1. Raúl Jiménez (C) – 2. Alexis Olmedo, 4. Jon Martín, 5. Andrés Cuenca, 3. Daniel Muñoz – 11. Peio Huestamendia, 14. Izan Merino, 8. Alejandro Monserrate – 10. Antonio José Cordero, 9. Omar Janneh, 17. Pablo García;

Rezerve: 12. Simon Garcia (GK), 6. Quim Junyent, 7. Dani Diaz, 12. Jan Virgili, 15. Jofre Torrents, 16. Tomas Marques, 18. Alejandro Granados, 19. Oscar Marcos, 20. Gonzalo Pastor;

Antrenor: Paco Gallardo.

În cealaltă partidă a grupei, Danemarca a surclasat Muntenegru cu 5-0, prin golurile înscrise de Villum Berthelsen (9), Mike Themsen (32, 52) și Jonathan Agyekum (68, 74).

Spania se află pe primul loc cu 6 puncte și a câștigat grupa, urmând să evolueze în semifinale contra echipei clasate pe locul secund în Grupa B. Danemarca ocupă locul secund, cu 3 puncte (+4), România este a treia, cu 3 puncte (-1), iar Muntenegru este ultima, fără vreun punct.

Joi 19 iunie vor avea loc ultimele meciuri din Grupa A, Muntenegru – Spania (Ploiești, ora 20) și Danemarca – România (Stadionul ”Arcul de Triumf”, ora 20). România are nevoie de victorie pentru a se califica în semifinale.

Marius CÎMPIAN

© FOTO: Gheorghe Fluster/SPORT PICTURES

Actualitate

YHP Logo