ACTUALITATE

EVENIMENT ÎN BAIA MARE – Spirit de sărbătoare în Satul de pe Dealul Florilor

Publicat cu

pe

În Maramureș, marile sărbători iau forma unei experiențe culturale și spirituale, adunând comunitatea în jurul datinilor și obiceiurilor strămoșești, pentru a celebra împreună în spiritul tradiției și a bucuriei.

Astfel, a doua zi de Paște a adunat mii de oameni în Muzeul Satului din Baia Mare, acolo unde a avut loc evenimentul „Primăvara în Satul de pe Dealul Florilor”. Comunitatea maramureșeană, dar și turiștii dornici să trăiască Paștele autentic, în Maramureș, au dat curs invitației de a celebra împreună cea mai importantă sărbătoare a creștinătății și, totodată, feeria primăverii, în vatra tradițiilor vii.

Evenimentul a marcat deschiderea sezonului de vizitare a muzeului în aer liber, dar și debutul seriei de evenimente cuprinse sub cupola „Luna Maramureșului”, fiind organizat de Consiliului Județean Maramureș și Organizatia de Management al Destinatiei Maramures, în parteneriat cu Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Ansamblul Folcloric Național Transilvania și Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan Maramureș”.

Agenda manifestărilor a cuprins spectacole folclorice și prezentarea unora dintre cele mai frumoase tradiții maramureșene asociate primăverii, printre care „Stropitul”, „Udătoriul”, „Tânjaua” și „Cu căruțul la Cufoaia”, care au fost puse în scenă de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Ansamblul „Doina Lăpușului” din Lăpuș și Ansamblul „Codrișorul” din Asuaju de Sus. Un alt element de atracție în cadrul evenimentului a fost târgul meșterilor populari și producătorilor locali, prin intermediul căruia au fost valorificate arta populară și gastronomia tradițională maramureșeană.

Fiind un eveniment destinat atât celor mari, cât și celor mici, „Primăvara în Satul de pe Dealul Florilor” a înseninat și chipurile copiilor, care s-au întrecut în vânătoarea ouălor și iepurașilor de ciocolată, adăugând experiențe neprețuite în cufărul amintirilor din copilărie.

Având în vedere succesul de care s-a bucurat în rândul publicului, organizatorii își propun menținerea evenimentului „Primăvara în Satul de pe Dealul Florilor” în calendarul manifestărilor cultural-tradiționale organizate în județul Maramureș.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version