ACTUALITATE

EVENIMENT – UMF Cluj-Napoca și-a deschis oficial porțile pentru studenții maramureșeni

Publicat cu

pe

Azi s-a desfășurat ceremonia de deschidere a anului universitar 2023-2024 a UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – Extensia Baia Mare. Este o premieră pentru județul Maramureș, fiind pentru prima dată când tinerii maramureșeni au ocazia de a urma cursurile universitare la programul de studiu Asistență Medicală Generală oferite de UMF Cluj-Napoca, aici, la noi acasă în Maramureș.

60 de studenți care au trecut cu brio examenul de admitere. Au fost 4 note de 10, iar ultima notă de intrare la taxă a fost 8,70. În total, 160 de candidați care s-au înscris și au susținut examenul de admitere.

„Parcursul acestui proiect a început încă din 2021, când am constatat, împreună cu reprezentanți ai instituțiilor de sănătate publică din Maramureș, deficiența de resursă umană pe care o avem la nivelul județului nostru în domeniul medical și nevoia de a pregăti personal calificat pentru unitățile spitalicești și medicale din Maramureș.
Astăzi, la 2 ani de când am început discuțiile privind deschiderea unei extensii a UMF Cluj-Napoca în Baia Mare, avem deja primii studenți care timp de 4 ani vor urma studiile la programul Asistență Medicală Generală în Baia Mare, fără a mai fi nevoiți să plece la Cluj-Napoca pentru studii. Vom continua să investim în acest proiect, pentru a-l dezvolta la un alt nivel și am încredere că astfel Maramureșul va deveni un reper pe harta județelor în care se formează specialiști în domeniul medical.
Mulțumesc doamnei prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rector al UMF Cluj-Napoca, domnului Alexandru Oros, manager Spitalul Judetean de Urgenta „Dr Constantin Opris” Baia -Mare, domnului prof. dr. Daniel Mureșan, Președintele Senatului UMF Cluj-Napoca, doamnei prof. dr. Hilda Orășan, prodecan Facultatea de Medicină, și tuturor celor implicați în reușita acestui proiect.
Mulțumesc tuturor celor care au fost la ceremonia de astăzi alături de noi: doamna prof. dr. Șoimița Suciu, decanul Facultății de Medicină, doamna Liliana David, director Extensia Baia Mare a UMF, doamna prof. dr. Carmen Mihaela Mihu, prorector UMF Cluj-Napoca, domnii prof. dr. Sorin Claudiu Man, prof. dr. Radu Nicolae Oprean, prof. dr. George Călin Dindelegan, prorectori ai UMF Cluj-Napoca, domnul Cătălin Cherecheș, primarul Municipiului Baia Mare, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice din Maramureș care ne-au oferit tot suportul necesar în deschiderea unei extensii a UMF Cluj-Napoca în Baia Mare”, a transmis Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version