SPORT

EXCLUSIV – Superstarul Camilla Herrem va juca din nou pentru Baia Mare!

Publicat cu

pe

După anunțurile privind plecările de jucătoare de la CS Minaur (Laslo, Fujita, Lavko, Cioca), conducerea clubului băimărean nu a suflat vreo vorbă despre viitoarele achiziții, deși s-a înțeles deja cu câteva handbaliste pentru viitorul sezon.

Conform presei norvegiene, printre handbalistele care vor îmbrăca tricoul echipei CS Minaur se numără tocmai superstarul Camilla Herrem (36 ani), care ar urma să-și încheie cariera în Baia Mare. Ea a mai jucat la HCM Baia Mare în sezonul 2014-2015, fiind foarte iubită de fani.

„Prezența mea în Baia Mare, pentru meciul din EHF European League, mi-a provocat o mare emoție și am realizat cât sunt de iubită de suporteri. Am decis să mă întorc și pentru faptul că mâncarea în Centrul Vechi este foarte bună, iar berea de asemenea. Nu mă sperie concurența cu Ana Maria Tănasie și Eva Kerekes. La nevoie, aș putea juca și extremă dreapta, cum am mai făcut-o când eram la HCM Baia Mare, mai ales că echipa are probleme pe acest post, după accidentarea Oanei Borș.

Sincer, nu mai îmi aduc aminte dacă clubul HCM Baia Mare m-a plătit la timp sau mi-a rămas dator cu ceva, dar niciodată n-am stat eu într-o mie de euro”, a declarat Camilla Herrem, pentru norskehandball.ro.

Contractul dintre CS Minaur și Camilla Herrem a fost parafat azi, 1 arilie, și va fi semnat efectiv duminică la finalul meciului Sola HK – CS Minaur, din sferturile EHF European League (manșa a II-a).

Odată cu Camilla Herrem va reveni în Baia Mare și soțul ei, Steffen Stegavik. El va fi din sezonul viitor antrenorul principal al uneia dintre echipele de fete sau băieți ale clubului, aceea care se va clasa cel mai slab la finalul actualului campionat.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version