Connect with us

SPORT

F1 – Max Versappen a câştigat Marele Premiu al Canadei

Publicat cu

pe

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câștigat Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, într-o cursă spectaculoasă desfășurată duminică pe circuitul Gilles Villeneuve din Montreal.

Verstappen, pornind de pe locul al doilea al grilei, i-a devansat pe britanicii Lando Norris (McLaren) și George Russell (Mercedes), cel care a început din pole position, precum și pe Lewis Hamilton (Mercedes).

Campion mondial în ultimele trei sezoane, Verstappen a obținut astfel a 60-a victorie în Formula 1 și a șasea în cele nouă curse din acest an, consolidându-și poziția de lider al clasamentului general.

Pilotul olandez s-a adaptat excelent la condițiile schimbătoare ale cursei de la Montreal, fiind neafectat de ploaie și de cele două apariții ale mașinii de siguranță cauzate de accidente.

În spatele lui Verstappen, monoposturile McLaren și Mercedes au oferit un spectacol deosebit. Norris, care a condus cursa o perioadă, a terminat pe locul al doilea, obținând al cincilea său podium în 2024.

„Săgețile argintii” de la Mercedes au fost foarte competitive, deși Russell nu a reușit să-și transforme pole position-ul într-o victorie. Totuși, el și-a depășit colegul, Lewis Hamilton, și a urcat pentru prima dată pe podium în acest an.

Australianul Oscar Piastri (McLaren), aflat mult timp în lupta pentru podium, a încheiat pe locul cinci, urmat de cele două monoposturi Aston Martin conduse de Fernando Alonso și Lance Stroll, care a obținut cel mai bun rezultat al său în fața publicului canadian (locul 7).

După victoria lui Charles Leclerc la Monaco, Ferrari a avut o cursă de coșmar în Canada, cu două abandonuri după o sesiune de calificări ratată. Leclerc, din cauza unei probleme la motor, s-a retras în turul 43 din cele 70, iar Carlos Sainz Jr a abandonat în turul 54, după ce mașina sa a fost lovită de cea a thailandezului Alex Albon (Williams).

Clasamentul final al Marelui Premiu al Canadei (70 de tururi, 305,270 km):
1. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 1h 45:47.927
2. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) +3.879
3. George Russell (Marea Britanie/Mercedes) +4.317
4. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) +4.915
5. Oscar Piastri (Australia/McLaren-Mercedes) +10.199
6. Fernando Alonso (Spania/Aston Martin-Mercedes) +17.510
7. Lance Stroll (Canada/Aston Martin-Mercedes) +23.625
8. Daniel Ricciardo (Australia/Racing Bulls-Red Bull) +28.672
9. Pierre Gasly (Franța/Alpine-Renault) +30.021
10. Esteban Ocon (Franța/Alpine-Renault) +30.313
11. Nico Hülkenberg (Germania/Haas-Ferrari) +30.824
12. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas-Ferrari) +31.253
13. Valtteri Bottas (Finlanda/Sauber-Ferrari) +40.487
14. Yuki Tsunoda (Japonia/Racing Bulls-Red Bull) +52.694
15. Zhou Guanyu (China/Sauber-Ferrari) la un tur

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate