Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

FĂRĂ ALCOOL ŞI SUBSTANŢE INTERZISE LA VOLAN – Acţiune a poliţiştilor rutieri maramureșeni sâmbătă şi duminică noaptea

Publicat cu

pe

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la sfârşitul săptămânii trecute, în nopţile de 12 spre 13 şi 13 spre 14 aprilie, la nivel judeţean s-au desfăşurat mai multe acţiuni pentru combaterea conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului şi a drogurilor.

„În cadrul activităţilor au fost testaţi cu aparatele din dotare, peste 300 de conducători auto. În cinci situaţii, poliţiştii au luat măsura reţinerii permisului de conducere, după ce au constatat faptul că persoanele de la volan se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 7.000 de lei şi într-un caz a fost întocmit dosar penal, fiind continuate cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

 

Actualitate

YHP Logo