Connect with us
Descarcă aplicația

SANATATE

Farmacii amendate de către CNAS. Cu ce au greșit acestea

Publicat cu

pe

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat recent bilanțul activităților desfășurate pe primele trei luni ale anului. Am aflat că au fost farmacii, dar și furnizori de servicii medicale sancționați pentru neregulile depistate în urma controalelor efectuate. Astfel, datele CNAS arată că în primele trei luni ale anului, structurile de control ale caselor de asigurări de sănătate au efectuat 2.787 acţiuni de control la furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi sau care s-au aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, dintre care 752 tematice, 1.900 operative și 135 inopinate.
„Ca urmare a disfuncţionalităţilor şi iregularităţilor constatate, s-a stabilit recuperarea unei sume totale de 65,6 milioane lei. În perioada martie-aprilie 2024 au fost verificați 485 medici prescriptori de concedii medicale, selectați pe criteriul numărului de certificate de concediu medical emise. Pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la concediile medicale s-au emis 82 amenzi contravenționale în valoare totală de 571.500 lei și 117 avertismente scrise, s-au reziliat două convenţii privind eliberarea certificatelor de concediu medical, iar cinci medici au fost excluși din convenții. În cursul verificărilor s-au mai depistat și alte abateri, pentru care s-au emis 40 avertismente scrise și s-au dispus 8 sancţiuni contractuale, respectiv recuperarea contravalorii unor servicii medicale în sumă totală de 34.419,27 lei.
Ca urmare a verificării respectării obligației contractuale a farmaciilor de a nu utiliza în campaniile publicitare referinţe la medicamentele compensate şi gratuite sau la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, cu excepţia informării asupra faptului că farmacia eliberează medicamente compensate şi gratuite, s-au aplicat atât avertismente scrise cât și sancţiuni contractuale în valoare de 132.413,97 lei. Direcţia Generală Control și Antifraudă din cadrul CNAS a efectuat acțiuni de control la nivelul a 9 case de asigurări de sănătate şi 72 furnizori de servicii medicale, în urma cărora s-au aplicat atât avertismente scrise cât și sancțiuni în valoare totală de 177.880,27 lei”, arată CNAS.
Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate

YHP Logo