ACTUALITATE

FESTIVALUL ATELIER (ZIUA 6) – Patru spectacole programate, două fiind producțiile Asociației Artspot Baia Mare

Published

on

Cea de a șasea zi a Festivalului Internațional de Artele Spectacolului ATELIER aduce patru spectacole, două dintre ele înscrise în secțiunea concurs, iar două fiind producțiile Asociației Artspot Baia Mare.

Primul spectacol din program, ”Viața lui Omm”, coordonat de actorul Eduard Bîndiu, este programat la sala studio, de la ora 11.00.
Spectacolul ne oferă ocazia, nouă – oameni sau animale, să privim din exterior anatomia unei vieți, ca pe un show de televiziune și să ne inspire să ne bucurăm de efemeritatea condiției noastre și asumarea responsabilității asupra ei.

De la ora 13.00, la sala studio, spectacolul  ”Apocaliptic improbabil”, coordonator Andrei Han, ne va purta printr-un spectru de întâmplări, evenimente, relații și concluzii improbabile – întrucât o lume post-apocaliptică aparține unui domeniu de predictibilitate pur speculativ. Spectacolul a fost creat ținând cont de structurile și regulile unor exerciții de improvizație de tip short form improv și long form improv.

De la ora 17.00, în Piața Cetății, Teatrul de Nord Satu Mare va prezenta spectacolul NUNTA, în regia lui Victor Olăhuț, spectacol care spune povestea unei nunți cu început și final neașteptat și care își propune să câștige un public nou pentru teatru.

Ziua a șasea de festival se încheie cu spectacolul FIUL, regizat de Bobi Pricop, producție a Teatrului Regina Maria Oradea, programat la ora 19.30, la sala mare, cu publicul pe gradene.
Fiul este o dramă de familie care tratează într-un mod realist un subiect sensibil: depresia la adolescenți și suferința prin care trec toți cei care se confruntă cu o astfel de problemă.

Biletele sunt disponibile pe site-ul www.myticket.ro sau la casieria Teatrului, între orele 16.00 și 22.00.

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version