NEWS

FINANȚARE – Case memoriale, gări de patrimoniu şi muzee în aer liber vor primi fonduri pentru a fi refăcute

Publicat cu

pe

Ministerul Culturii a comunicat joi că Guvernul va alocă fonduri pentru lansarea unui program național ce vizează înființarea caselor memoriale, restaurarea unor gări considerate patrimoniu și dezvoltarea muzeelor în aer liber, în paralel cu acordarea de indemnizații pentru cei care reprezintă adevărate tezaure umane vii.

În urma adoptării Ordonanței nr. 19/2024, care modifică și completează Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, conform propunerii Ministerului Culturii, Institutul Național al Patrimoniului a emis Apelul de finanțare pentru Timbrul Monumentelor Istorice pentru anul 2024, ce este structurat în subprogramele „Case memoriale”, „Gări”, și „Muzee în aer liber”, concentrându-se pe monumentele de arhitectură vernaculară, alături de subprogramele de Restaurare și Edificii de cult.

În aceeași zi, Guvernul a aprobat recunoașterea meritorie a Tezaurelor Umane Vii din domeniul culturii imateriale, prin acordarea unei indemnizații de merit.

Persoanele care pot beneficia de indemnizația #TUV includ toți cei care dețin titlul de Tezaur Uman Viu, cu o experiență continuă în promovarea patrimoniului cultural imaterial, recunoscute pentru contribuțiile lor excepționale în păstrarea, transmiterea și promovarea patrimoniului cultural imaterial, precum și pentru realizările lor în interpretarea și crearea elementelor acestui patrimoniu, fiind și laureați ai unor distincții naționale în acest domeniu.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version