În data de 22.03.2023, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Maramureș a fost notificată de către medicul veterinar al adăpostului de cậini fără stăpậni din orașul Baia Mare asupra decesului unui cậine din adăpost, acesta prezentậnd simtomatologie specifică Rabiei.
„În urma investigațiilor/analizelor de laborator efectuate la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș s-a diagnosticat Rabia, ulterior diagnosticul fiind confirmat și de către Institutul pentru Diagnostic și Sănătate Animală (23 și 24.03.2023). Ancheta efectuată a relevat că serviciul de ecarisaj a capturat cậinele în data de 18.03.2023 de pe raza localității Blidari, a fost introdus în adăpostul de cậini fără stăpậni al Municipiului Baia Mare, unde a fost microcipat. După revenirea din starea de tranchilizare, cậinele a devenit agresiv, prezentậnd simptomatologie specifică rabiei (sialoree, inapetență, agresivitate), în data de 22.03.2023 acesta decedậnd. Pe perioada cazării în adăpost cậinele bolnav nu a avut contact cu celelalte animale din incinta adăpostului (fiind cazat în boxa de izolare), neimpunậndu-se măsuri restrictive asupra acestora.
Pậnă la capturarea cậinelui bolnav, acesta a avut contact cu alți patru cậini din trei gospodării de pe raza localității Blidari. Deoarece cậinii respectivi nu au fost vaccinați antirabic sau nu se aflau în perioada de protecție asigurată de vaccin s-a impus eutanasierea lor.
Personalul lucrător din cadrul adăpostului a fost dirijat la Spitalul de boli infecto-contagioase pentru vaccinarea antirabică.
Joi, 23.03.2023 a fost efectuată dezinfecția la nivelul adăpostului de cậini fără stăpậni iar sậmbătă 25.03.2023 au fost efectuate dezinfecții în cele trei gospodării contaminate”, informează reprezentanții DSVSA Maramureș.
S-au stabilit : zona de protecție (localitatea Blidari), zona de supraveghere ( localitatea Firiza) precum și zona infectată ( Fondul cinegetic Valea Neagră, Săsar, Izvoare). Pe raza localităților Blidari și Firiza se vor aplica măsuri de restricție a circulației animalelor din toate speciile receptive pentru o perioadă de 30 zile. La nivelul Fondurilor de vậnătoare se vor catagrafia speciile receptive, în special populația de vulpi, organizậnd acțiuni de vậnătoare la vulpe, fără utilizarea cậinilor de vậnătoare, precum și patrulări pentru identificarea/găsirea animalelor moarte susceptibile de infectare. Se interzice jupuirea animalelor împușcate.
foto Ziarul de Gardă