Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010. Unul dintre cei patru aflați în vizorul ANI este OPRIŞ MARIUS COSMIN, fost inspector vamal la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Baia Mare.
„Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 812.094 Lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către OPRIŞ MARIUS COSMIN împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către OPRIŞ MARIUS COSMIN împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice”, arată ANI.
Dragoș HOJDA