SPORT

FOTBAL – Faptul că EURO 2024 are loc într-o singură ţară e „un avantaj”, a spus Ceferin

Publicat cu

pe

Faptul că EURO 2024 are loc într-o singură țară, spre deosebire de ediția trecută a competiției, reprezintă „un avantaj”, a declarat președintele UEFA, Aleksander Ceferin, cu câteva zile înainte de startul turneului final, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie și 14 iulie, potrivit site-ului radioteleviziunii belgiene RTBF.

Aleksander Ceferin a abordat contextul geopolitic complicat din Europa. „Nu sunt probleme concrete de securitate, dar situația este dificilă. Există tot mai multă violență, tot mai multe atacuri. Nu este ideal. Este, așadar, un avantaj că EURO se desfășoară într-o singură țară, și nu pe tot continentul, ca în 2021. Este mult mai ușor să colaborezi cu o singură poliție și un singur serviciu de informații”, a explicat președintele UEFA.

El este entuziasmat să trăiască această ediție a Campionatului European în Germania. „Este un EURO clasic, într-o țară cu o mare tradiție. Sunt multe avantaje: germanii sunt buni organizatori și este o țară accesibilă. Fotbalul este unul dintre puținele lucruri care mai unesc oamenii. Cred că va fi o adevărată sărbătoare a fotbalului”, a declarat Ceferin.

În opinia sa, favoritele de la EURO 2024 sunt Germania, Franța, Anglia și Portugalia, în timp ce „alte echipe, precum Belgia, sunt considerate outsideri”.

„Germania este favorita mea numărul unu. Nu au evoluat atât de bine în ultimii ani, dar au o echipă bună. Iar după meciurile de pregătire din martie împotriva Franței și Olandei (victorii cu 2-0, respectiv 2-1 – n. r.), atmosfera s-a îmbunătățit”, a afirmat Ceferin.

Germania nu a trecut de faza grupelor la Mondialele din 2018 și 2022, iar la EURO 2020 a fost eliminată în optimi de finală. „Franța, Anglia și Portugalia sunt și ele printre favorite. Iar Spania nu trebuie niciodată subestimată. În al doilea rând vin Croația, Belgia, Olanda și poate Danemarca”, a adăugat oficialul UEFA.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version