Inter Milano se apropie tot mai mult de câștigarea celui de-al 20-lea său titlu de campioană în Italia, după ce a obținut o victorie la limită în deplasare, cu scorul de 2-1, împotriva echipei Udinese, într-un meci disputat luni seara, în etapa a 31-a din Serie A.
Udinese a deschis scorul în minutul 40, surprinzând situația de pe teren, prin Lazar Samardzic, care a reușit să înscrie profitând de o greșeală între Denzel Dumfries și portarul Yann Sommer.
După pauză, Inter Milano a reușit să egaleze printr-un penalty transformat de Hakan Calhanoglou, după un fault asupra lui Marcus Thuram (minutul 55). Golul victoriei a fost marcat în timpul adițional, de către Davide Frattesi (minutul 90+5).
Cu șapte etape rămase până la finalul sezonului, Inter Milano se află în fruntea clasamentului, având un avans de 14 puncte față de ocupanta locului secund, AC Milan, și de 20 de puncte față de Juventus Torino, aflată pe locul trei.
Echipa antrenată de Simone Inzaghi ar putea sărbători câștigarea celui de-al 20-lea „scudetto” din istoria clubului în data de 22 aprilie, pe San Siro, în derby-ul cu AC Milan.
Inter, care a acumulat până acum 82 de puncte, are șanse și să depășească recordul de puncte totalizate într-o singură ediție de Serie A, deținut de Juventus din sezonul 2013-2014 (102 puncte).