Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

FOTBAL – Real Madrid, primul club din lume cu venituri de peste un miliard de euro

Published

on

Real Madrid a devenit primul club de fotbal din lume care a generat venituri de peste un miliard de euro într-un exercițiu financiar, conform datelor publicate luni de campioana en titre a Spaniei, informează EFE.

„Veniturile din exploatare pentru exercițiul financiar 2023/2024 au atins 1,073 miliarde de euro, reprezentând o creștere de 230 de milioane (27%) față de exercițiul financiar 2022/2023. În acest an, chiar dacă stadionul nu a fost complet operațional, clubul a reușit să depășească pragul de un miliard de euro în venituri din exploatare înainte de cedarea mijloacelor fixe, cifră neegalată până acum de niciun alt club de fotbal”, precizează Real Madrid într-un comunicat.

Clubul madrilen a încheiat exercițiul financiar 2023/2024 cu un profit net de 16 milioane de euro, marcând o creștere de 32% comparativ cu exercițiul anterior (12 milioane de euro).

Datorită beneficiilor obținute, clubul și-a crescut valoarea activelor nete de la an la an, ajungând la 574 de milioane de euro la 30 iunie 2024.

Pe de altă parte, „în exercițiul financiar 2023/2024, datoria clubului a crescut cu 55 de milioane de euro ca urmare a investițiilor realizate (267 de milioane, excluzând proiectul de modernizare a stadionului Santiago Bernabeu).

„Dintre aceste investiții, remarcabile sunt cele în jucători, de 239 de milioane de euro, și începerea construcției parcării Paseo de la Castellana, cu o investiție de 16 milioane de euro”, adaugă câștigătoarea ultimei ediții a Ligii Campionilor.

Real Madrid raportează că valoarea contribuției clubului la „veniturile fiscale și asigurările sociale în exercițiul financiar 2023/2024 s-a ridicat la 277,1 milioane de euro”.

Actualitate

YHP Logo