SPORT

FOTBAL ROMANTIC – Cu o apărare visătoare, CS Minaur pierde cu 4-3 meciul jucat acasă cu CSC Dumbrăvița

Published

on

Eșec neașteptat suferit pe teren propriu de CS Minaur în etapa a șaptea a Ligii 2. Băimărenii și-au dat cu stângul în dreptul în fața unei alte nou-promovate, CSC Dumbrăvița, care a obținut o nesperată victorie pe stadionul Viorel Mateianu.

Istoria meciului s-a cam scris în prima repriză (1-4), când oaspeții au marcat de patru ori, profitând de jocul defensiv romantic practicat de elevii lui Ciprian Danciu și de prestația foarte slabă a portarului Alexandru Costache. Elocvent în acest sens este primul gol marcat de T. Bodri, după o cursă de 55 de metri în care a driblat tot ce i-a ieșit în cale și l-a învins pe Costache cu un șut lobat, de la 8 metri lateral dreapta.

Cu toate cele cinci schimbări efectuate până la pauză (patru fiind făcute încă din min. 25!), băimărenii au apărut pe teren mult mai determinați și au marcat două goluri, dar n-au avut forța măcar să egaleze. În ultimul sfert de oră nu s-a mai jucat aproape deloc, oaspeții trăgând copios de timp.

CS Minaur a terminat meciul în zece oameni, după ce Răzvan Lazăr a văzut al doilea cartonaș galben, în min. 90.

CS Minaur Baia Mare –  CSC Dumbrăvița 3-4 (1-4). Au marcat T. Bodri (30 – autogol), Chinde (52), S. Ciocan (60 – din 11 metri) / T. Bodri (9), Paulevici (13), Pașcalău (20), Zurbagiu (39)

Minaur Baia Mare: Al. Costache – C. Alexe, D. Simion, Mondragon (cpt.), Al. Stoian, Gneba, Donca, R. Stănescu, Rotar, Mărieș, Chitaș. Rezerve: Băilă – Neacșu, Oiță, Lazăr, Ciocan, Chinde, Muacir, Bakare, C. Stanciu. Antrenor: Ciprian Danciu

CSC Dumbrăvița: Mikloș – Bura-Koț, Gîsă, C. Toma, T. Bodri, A. Olaru, Zurbagiu (cpt.), Martinov, L. Bodri, Paulevici, Pașcalău. Rezerve: Trifon – I. Tănase, Simon, Blickling, Tismonar, A. Ungureanu, Curea, Ghinescu, D. Popa. Antrenor: Cosmin Stan

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version