Securitatea Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, unde sunt aşteptate două milioane de persoane, „va fi foarte strictă”, în condiţiile în care toţi suporterii vor fi reuniţi într-un singur oraş, a declarat preşedintele FIFA, Gianni Infantino, duminică în Costa Rica, informează AFP.
„Toţi fanii din întreaga lume sunt bineveniţi să sărbătorească, să petreacă, să urmărească meciurile. Dar dacă cineva doreşte să intre şi să provoace încăierări sau orice altceva, evident că nu va fi binvenit şi toţi vom fi foarte stricţi, pentru că siguranţa tuturor este cel mai important lucru”, a afirmat Infantino în cursul unei conferinţe de presă, după inaugurarea unui teren de fotbal la San Jose.
Potrivit conducătorului FIFA, „aproape două milioane de oameni din întreaga lume” sunt aşteptaţi la Cupa Mondială (20 noiembrie – 18 decembrie) în micul emirat din zona Golfului Persic, cu 2,6 milioane de locuitori.
Iar problema securităţii este cu atât mai importantă cu cât vor veni „fani din toate ţările în acelaşi oraş, nu doar suporteri din ambele ţări care dispută un meci într-o zi, toată lumea va fi acolo tot timpul”, a subliniat el.
„Pregătirea, desigur, nu este simplă, nu este uşoară, sunt multe aspecte care trebuie luate în considerare în ceea ce priveşte securitatea cazarea, transportul şi se depun toate eforturile posibile şi imaginabile pentru ca să fie o sărbătoare pentru toată lumea”, a adăugat Infantino.
Cupa Mondială din Qatar va „fi o experienţă unică pentru fanii fotbalului”, asemănătoare cu prima vizită a unui copil la Disneyland, a mai spus preşedintele FIFA.