Campioana României a câștigat prima manșă a play-off-ului Conference League, scor 2-1 cu finlandezii de la HJK Helsinki și pornește cu prima șansă la retur. Condusă de două ori, Sepsi Sfântu Gheorghe a scos o remiză, scor 2-2, împotriva norvegienilor de la Bodo/Glimt.
Farul Constanța a făcut un prim pas către grupele UEFA Conference League, după victoria de la Ovidiu.
Prima repriză a adus ocaziile mari ale lui Budescu și Rivaldinho, dar și finlandezii puteau marca, după o greșeală a lui Aioani.
HJK a deschis scorul în minutul 50, după autogolul lui Sîrbu, dar avantajul nu a durat decât nouă minute.
Rivaldinho a adus egalarea în minutul 59, cu un șut în diagonală, iar Mihai Popescu, abia intrat pe teren, a marcat golul victoriei în minutul 82.
Câștigătoarea Cupei României a reușit o remiză pe teren propriu împotriva celor de la Bodo/Glimt, suficientă pentru a spera în calificare la retur.
Norvegienii au deschis scorul în minutul 19 prin Moumbagna, după un contraatac în urma unui balon pierdut de Ștefănescu.
Imediat după pauză, Sepsi a egalat prin Alimi, dintr-un penalti acordat după un fault asupra lui Ștefănescu, precizează hotnews.ro.
Bodo/Glimt a trecut din nou în avantaj în minutul 69, prin reușita căpitanului Berg, dar elevii lui Ciobotariu au mai revenit o dată.
În minutul 79, un nou fault în careu, de data aceasta asupra lui Varga, a dus la o lovitură de la 11 metri transformată de Cosmin Matei.
Calificarea rămâne în joc, iar returul se va disputa peste o săptămână în Norvegia.