La Spitalul de Boli Infecțioase Baia Mare avansează în ritm alert lucrările la noul ambulatori integrat, care va fi alcătuit din mai multe corpuri. Proiectul se ridică la suma de 3,5 milioane de euro, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene.
”Avansăm repede cu lucrările pentru ambulatoriul integrat pe care îl construim din fonduri europene, investiția fiind de 3,5 milioane de euro. Să oferim maramureșenilor acces la servicii medicale de calitate, condiții moderne, dotări de ultimă generație și specializări medicale noi a fost, este și rămâne o prioritate pentru mine. Alături de doamna Ludovica Rusu, managerul unității, am fost pe șantier și mă bucur să văd că lucrările sunt avansate la cele patru corpuri pe care le construim. Cele două principale vor deservi ambulatoriul propriu zis, respectiv două secundare, care vor face legătura cu clădirea spitalului. La corpurile principale sunt deja finalizate fundațiile, s-a turnat și puțul pentru lift, în plus se intervine pentru relocarea stației de oxigen pentru ca lucrările să se poată desfășura fără întreruperi.
În acest spital am investit 2 milioane de euro în 2021 și 2022 pentru noua secție de Terapie Intensivă. Recent am obținut fonduri în valoare de 693.000 de euro din PNRR prin care dotăm unitatea cu echipamente care vor reduce riscul infecțiilor nosocomiale și vor oferi un mediu mai sigur pentru pacienți și personalul medical. Avem investițiile majore la Spitalul Județean de Urgență, câteva proiecte finalizate deja, altele în lucru și șantiere la multe obiective importante pentru maramureșeni. Un portofoliu de proiecte de 120 de milioane de euro doar pentru sănătate.
Despre toate vă voi ține la curent în perioada următoare, așa cum v-am obișnuit. Împreună cu colegii mei din Consiliul Județean Maramureș am muncit în acești patru ani cu accelerația la maximum și rezultatele vor tot continua să apară pe măsură ce finalizăm lucrările”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.
Vlad HERMAN