Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Furtunile de aseară au produs pagube în Maramureș

Publicat cu

pe

Furtunile de aseară au produs pagube în Maramureș. Deocamdată nu s-au anunțat a fi înregistrate victime. Oficial știm că „nu avem încă rapoarte. Stim de copaci prăbușiți de vânt noaptea trecută. S-a intervenit și au fost degajați de pe partea carosabilă”.

Am avut emis cod portocaliu inițial pentru zona Târgu Lăpuș, apoi pentru zona de munte de peste 1800 m, respectiv pentru Sighetu Marmației, Vișeu de Sus, Poienile de Sub Munte, Vișeu de Jos, Bârsana, Ruscova, Rona de Sus, Bistra, Strâmtura, Repedea, Bocicoiu Mare, Ocna Șugatag, Ieud, Budești, Bogdan Vodă, Giulești, Călinești, Rozavlea, Petrova, Vadu Izei, Desești, Leordina, Șieu, Rona de Jos, Oncești și Poienile Izei.

În aceste zone se aștepta vijelie puternică, viteza vântului la rafală de 70…90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, averse torențiale.

Azi, 9 iunie, vremea se va răci accentuat față de zilele precedente. Cerul va fi variabil. Local, la începutul intervalului, se vor semnala averse însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat cu intensificări locale și temporare.Temperaturilemaxime vor fi cuprinse între 22 și 25 de grade, iar cele minime între 8 și 11 grade.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo