Primul joc mobil din seria Diablo a devenit, doar într-o săptămână, cea mai de succes lansare din istoria francizei, precizează news.ro.
Blizzard a anunţat, pe contul oficial de Twitter al noul său joc, că Diablo Immortal a înregistrat peste 10 milioane de download-uri şi asta doar în prima săptămână de după lansare.
Conform producătorului, Diablo Immortal reprezintă deja cea mai de succes lansare pentru întreaga franciză, care a avut trei jocuri principale şi patru extensii ale acestora.
Pe de o parte, performanţa Diablo Immortal nu ar trebui să surprindă, Blizzard fiind un producător legendar de jocuri, iar Diablo fiind una dintre cele mai celebre serii de jocuri din toate timpurile.