Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Germania va trimite militari pentru a consolida securitatea la frontiera de est a Poloniei

Publicat cu

pe

Germania a anunțat că va trimite un grup de militari în Polonia pentru a ajuta la implementarea unui proiect care are drept scop consolidarea securității la frontiera de est a țării, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari cu privire la amenințarea rusească, relatează sâmbătă AFP, informează AGERPRES.

Polonia, un susținător ferm al Ucrainei în lupta sa împotriva Moscovei, și-a anunțat în mai intenția de a consolida o porțiune lungă a frontierei sale, care include zona de graniță cu Belarus și enclava rusă Kaliningrad.

Principala misiune a militarilor germani în Polonia va consta în activități precum ‘construirea de fortificații, săparea de tranșee, instalarea de sârmă ghimpată și ridicarea de bariere antitanc’, a declarat vineri seara un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării.

‘Sprijinul oferit de soldații germani în această operațiune se limitează la activități de inginerie militară’, a insistat el, estimând la circa 50 numărul militarilor germani care vor fi trimiși în Polonia.

Misiunea este programată să se desfășoare începând din al doilea trimestru al anului 2026 până la sfârșitul anului 2027.

Purtătorul de cuvânt a subliniat că nu este necesară aprobarea parlamentului pentru această desfășurare, deoarece ‘nu există niciun pericol imediat pentru soldați legat de conflicte militare’.

Cu excepția unor cazuri excepționale, parlamentul german trebuie să aprobe desfășurarea forțelor armate ale țării în străinătate.

De la invazia Rusiei în Ucraina în 2022, Varșovia a sprijinit ferm Kievul și a servit drept punct de tranzit major pentru armele furnizate de aliații occidentali Ucrainei.

Varșovia își modernizează, de asemenea, armata și a crescut cheltuielile pentru a-și consolida apărarea.

Germania este al doilea cel mai mare furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, după Statele Unite, și a livrat Kievului o cantitate considerabilă de echipamente, de la sisteme de apărare aeriană la vehicule blindate.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo