Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Grădinițele cu program prelungit, absorbite de școli sau licee

Publicat cu

pe

Azi, 27 august, am avut ședință de Colegiu Prefectural. Pe ordinea de zi, printre altele, a fost o prezentare făcută de Inspectoratul Școlar Județean cu privire la startul noului an școlar.

„Am avut un final de lună august foarte intens, în sensul că a trebuit să reorganizăm zeci de unități școlare. În Baia Mare am absorbit toate grădinițele cu program prelungit din oraș și le-am alipit de școli gimnaziale sau licee. O singură școală, „Nicolae Bălcescu”, a absorbit Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, decizia a fost luată respectând geografia orașului. În sensul că al alipit grădinița de școala cea mai apropriată. Copiii nu au fost afectați în niciun fel, nu s-au mișcat din clase.

Avem 600 de colegi suplinitori, care vor mai participa la ședințe publice, din nefericire probabil vor rămâne oameni care nu vor găsi ore. Mai avem 250 de catedre și posturi întregi care urmează să fie luate. Anul acesta sper să nu avem deloc plata cu ora, decât în situații foarte bine reglementate. La momentul acesta nu o să avem probleme mari care să împiedice startul noului an școlar”, spune Mihai Pop, inspector școlar general al ISJ Maramureș.

Acesta recunoaște că singurele probleme care ar putea apare sunt legate de șantierele care sunt în unele unități de învățământ din județ la acest moment. Avem 49 de unități unde se va învăța în două schimburi. Mai știm că în tot județul au fost făcute achiziții pe tot ce înseamnă mobilier școlar.

Unități de învăţământ care vor funcționa în anul şcolar 2025-2026 în două schimburi: 44.
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.7 SIGHETU MARMAȚIEI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ CERNEȘTI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ CHELINȚA
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CAROL DAVILA” BAIA MARE
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.28 BAIA MARE
LICEUL TEHNOLOGIC „GRIGORE MOISIL” TÂRGU LĂPUȘ
LICEUL TEHNOLOGIC „ANGHEL SALIGNY” BAIA MARE
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1 VIȘEU DE SUS
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „OCTAVIAN GOGA” BAIA MARE
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT STEP BY STEP BAIA MARE
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.10 BAIA MARE
LICEUL TEHNOLOGIC MARMAȚIA SIGHETU MARMAȚIEI
LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BAIA MARE
LICEUL TEHNOLOGIC „TRANSILVANIA” BAIA MARE
ȘCOALA GIMNAZIALA „DR. IOAN MIHALYI DE APSA” SIGHETU MARMAȚIEI
ȘCOALA GIMNAZIALA COROIENI
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT „OTILIA CAZIMIR” BAIA MARE
ȘCOALA GIMNAZIALA „DR. GHEORGHE TITE” SAPANTA
ȘCOALA GIMNAZIALA „GEORGE COSBUC” SIGHETU MARMATIEI
CENTRUL SCOLAR DE EDUCATIE INCLUZIVA BAIA MARE
LICEUL TEHNOLOGIC FORESTIER SIGHETU MARMATIEI
SCOALA GIMNAZIALA NR.1 MOISEI
SCOALA GIMNAZIALA „ALEXANDRU IVASIUC” BAIA MARE
LICEUL UCECOM „SPIRU HARET” BAIA MARE
SCOALA GIMNAZIALA „SIMION BARNUTIU” BAIA MARE
SCOALA GIMNAZIALA „PETOFI SANDOR” COLTAU
GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.2 BAIA SPRIE
ȘCOALA GIMNAZIALA NR.7 VISEU DE SUS
SCOALA GIMNAZIALA IEUD
LICEUL TEHNOLOGIC „GEORGE BARITIU” BAIA MARE
SCOALA GIMNAZIALA RUSCOVA
ȘCOALA GIMNAZIALA VISEU DE JOS
SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL „SF. IOSIF MARTURISITORUL” BAIA MARE
ŞCOALA PROFESIONALĂ ROMÂNO-GERMANĂ VIŞEU DE SUS
SCOALA GIMNAZIALA ONCESTI
GRĂDINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.12 SIGHETU MARMATIEI
ȘCOALA GIMNAZIALA FINTEUSU MIC
ȘCOALA GIMNAZIALA ARDUSAT

ȘCOALA GIMNAZIALA „DIMITRIE CANTEMIR” BAIA MARE
SCOALA GIMNAZIALA NR.9 BORSA
LICEUL TEORETIC „IOAN BUTEANU” SOMCUTA MARE
COLEGIUL TEHNIC „AUREL VLAICU” BAIA MARE
SCOALA GIMNAZIALA „NICHITA STANESCU” BAIA MARE
Creşa Baia Mare funcționează pe 3 schimburi

Dragoș HOJDA

1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: Știri din Maramureș 28 august 2025 - cotosra.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo