Liderii de sindicat din cadrul Poștei Maramureș au organizat astăzi o grevă de avertisment în fața sediului principal, ce a durat două ore.
Principalele revendicări ale angajaților sunt legate de contractul colectiv de muncă, salarii dar și nemulțumiri privind conducerea actuală la nivel național.
„Pe langă faptul că nu s-a semnat contractul colectiv de muncă și lucrătorii Poștei și-au pierdut majoritatea din drepturi, trebuie să știți că ei sunt și foarte prost salarizați. Factorii poștali, oficianții, indiferent de munca pe care o prestează, două treimi sunt la salariul minim pe economie”, a precizat Monica Zaj, liderul sindical al Lucrătorilor Poștali din România, filiala Maramureș.
Pe langă aceste neajunsuri, poștașii nu beneficiază de acel spor de loialitate, care face diferența între noii angajați și cei cu o vechime de chiar peste 30 de ani.
În Baia Mare, majoritatea lucrătorilor de la ghișee au protestat la locul de muncă. O bună parte au ieșit însă și în fața instituției pentru a-și arăta nemulțumirile.
În cazul în care mu se va ajunge la un consens cu cei din conducere, sindicaliștii amenință cu GREVĂ GENERALĂ în data de 29 martie.
„Greva generală va afecta milioane de români pentru că nu se vor achita pensii. Ministerul Justiției nu își va putea derula contractul pe care îl are cu Poșta Română și nici firmele nu vor putea trimite înștiințări și alte servicii”, a conchis Monica Zaj.