ACTUALITATE

Gripa aviară bagă autoritățile din Maramureș în alertă

Publicat cu

pe

Din nou despre gripa aviară și măsurile care trebuie luate de maramureșeni având în vedere contextul epidemiologic european, referitoare la Gripa (Influenţa) Aviară, aceasta evoluând în 30 ţări cu afectare a 283 ferme de păsări şi 619 cazuri confirmate la păsările sălbatice. Nici România nu a fost ocolită, boala fiind confirmată într-o exploataţie (gospodărie) din Tulcea (20 galinacee şi 27 palmipede).

„Pentru a evita apariţia unor noi focare este extrem de important să aplicăm măsurile de profilaxie generală concomitent cu măsurile de biosecuritate atât la nivelul gospodăriilor populaţiei, fermelor comerciale precum şi supravegherea habitatelor păsărilor sălbatice.

În acest sens, în gospodăriile populaţiei se va avea în vedere separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităţilor a raţelor şi gâştelor de alte păsări domestice, se va evita prin toate mijloacele creşterea păsărilor domestice în aer liber, acestea fiind ţinute închise obligatoriu în spaţii de cazare special amenajate, atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea şi adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu pot avea acces păsările sălbatice. Se interzice adăparea păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafaţă accesibile păsărilor sălbatice, se va evita intrarea mai multor persoane, în zona de exploatare a păsărilor domestice, mişcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploataţiei);

Se va avea în vedere prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare şi alte animale de companie, se vor aplica măsuri suplimentare de evitare a introducerii/diseminării unei eventuale infecţii prin folosirea unei încălţăminte diferită în spaţiul de exploatare a păsărilor domestice sau a unui amplasament special amenajat pentru dezinfecţia încăltămintei”, anunță DSVSA Maramureș.

Se recomandă prevenirea oricăriui contact direct şi indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă, şi păsările domestice şi alte păsări, în special raţele şi gâştele. Astfel, va trebui limitat pe cât posibil accesul tuturor păsărilor domestice şi păsărilor sălbatice captive la luciuri de apă, lacuri, bălţi, râuri şi orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală.

„Se va acorda o atenţie sporită asupra riscurilor introducerii şi diseminării bolii de către vânători, care pot transmite virusul de la sălbatic la domestic prin păsări vânate şi prelucrate în exploataţiile non profesionale sau prin echipamentele (ustensilele) folosite la vânătoare cât şi în cele comerciale care nu deţin măsuri stricte de biosecuritate, inclusiv exploataţii tip A. Este de dorit utilizarea furajelor şi a aşternutului doar din surse cunoscute, autorizate/supravegheate sanitar veterinar, depozitarea furajelor astfel încât acestea să nu poată avea contact cu păsările sălbatice, anunţarea de urgenţă a medicului veterinar asupra oricărui caz de îmbolnăvire şi/sau mortalitatate la păsări, achiziţionare de păsări vii doar din surse autorizate sanitar veterinare pentru comercializarea păsărilor vii, anunţarea atât a Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş cât şi a lucrătorilor M.A.I. când există suspiciunea derulării unor activităţi comerciale ilicite sau care încalcă prevederile legislaţiei sanitar veterinare.

Se va acorda o atenţie sporită asupra următoarelor puncte critice de biosecuritate la nivelul fermelor comerciale și anume acţiunile de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare trebuie să fie efectuate sub supravegherea medicului veterinar de liberă practică împuternicit organizat în condiţiile legii, cu care proprietarul exploataţiei comerciale de păsări a încheiat contract oficial, acestea fiind executate de către o unitate autorizată sanitar-veterinar sau de către persoane atestate profesional să execute acest tip de acţiune, mişcarea persoanelor în exploataţiile comerciale de păsări se face în mod restrictiv, iar accesul vizitatorilor în zona de producţie a exploataţiilor comerciale de păsări este permis după o perioadă de aşteptare de minimum 3 zile de la ultimul contact cu păsările domestice şi sălbatice, personalul angajat în cadrul exploataţiei comerciale de păsări nu poate desfăşura activităţi similare în alte exploataţii de păsări. Furajele trebuie să provină dintr-o unitate autorizată/înregistrată sanitar-veterinar şi trebuie să fie transportate în autovehicole speciale destinate şi înregistrate sanitar-veterinar pentru acest scop, furajele trebuie depozitate în spaţii sau containere închise sau ambalate astfel încât să nu fie expuse accesului păsărilor sălbatice, iar restul de furaje rămase în hrănitori sau în conductele de furajare nu trebuie să fie utilizate la seria următoare de păsări.

Având în vedere situaţia epidemiologică cu privire la gripa aviară înalt patogenă, se recomandă să se evite vânzarea păsărilor la poarta exploataţiei. Respectarea celor menţionate mai sus revine proprietarului exploataţiei”concluzionează DSVSA Maramureș.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version