Gunoiul rămâne în continuare o problemă majoră în Baia Mare. Mulți cetățeni nu se mai obosesc să arunce resturile menajere în containere și îl lasă pe unde apucă. De multe ori făptuitorii nu sunt greu de identificat, deoarece numele lor apare pe facturile pe care le aruncă la gunoi. Nimeni nu ia nicio măsură și orașul are un aspect urât din acest punct de vedere.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș solicită ca Poliția Locală să intervină pentru rezolvarea problemei și să dea amenzi,
„Uneori nu-i greu să-i descoperi pe cei care aruncă gunoiul, din comoditate sau ignoranță, lângă platformele de colectare, deși este spațiu destul în recipienți. Odată ce-i identifici trebuie amendați, așa cum spune legea și, în plus, trebuie să suporte cheltuielile cu salubrizarea spațiului. Pungile lăsate pe jos sunt rupte de câini sau de oamenii străzii, iar conținutul este împrăștiat de vânt.
Cerem Poliției Locale să aplice legea! Dovezi, au!”, precizează reprezentanții ADI Deșeuri Maramureș.