Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

HANDBAL – Băimăreanul Ionuț Irimuș se întoarce la Potaissa Turda, ca șef al Centrului de copii și juniori

Publicat cu

pe

Băimăreanul Ionuț Adrian Irimuș (37 ani) este noul director administrativ/coordonator al centrului de copii și juniori al clubului AHC Potaissa Turda. Ionuț Irimuș a fost antrenor cu portarii la Academia de Handbal Minaur, iar până la finalul anului 2024-205 a îndeplinit aceeași funcție la CS Minaur, fiind forțat ulterior să plece de la clubul băimărean.

„Fost jucător emblematic și un adevărat profesionist, Ionuț vine cu o vastă experiență în handbalul de performanță, dar și cu o viziune clară pentru dezvoltarea tinerelor talente. Cu pasiune, disciplină și dedicare, el va fi un pilon important în formarea generațiilor viitoare de jucători.
Îi urăm mult succes și îi mulțumim că a ales să fie parte, din nou, din familia Potaissa Turda!”, a anunțat clubul AHC Potaissa Turda.
„Am revenit la Turda cu zâmbetul pe buze. Aici m-am simțit foarte bine și foarte apreciat de întreaga comunitate.
Ca și planuri, îmi doresc să dezvoltăm sănătos sectorul juvenil, iar pentru echipa de seniori vreau să continuăm să fim în Top 4. Pe suporteri îi apreciez mult și îmi doresc să fie mereu alături de echipă și la bine și la greu. Vă îmbrățișez pe toți. HAI POTAISSA”, a declarat Ionuț Irimuș.
Născut în 22 august 1987, în Baia Mare, a debutat în poarta echipei HC Minaur la 17 ani și a mai apărat în carieră poarta echipelor UCM Reșița, Dinamo București, Universitatea Cluj și AHC Potaissa Turda, de la care s-a retras din activitate în 2022.
Fost component al echipei naționale, Ionuț Irimuș are, ca jucător, în palmares 3 titluri de campion cu Dinamo, 2 medalii de argint cu Potaissa Turda, formație cu care a câștigat și Challenge Cup, fiind desemnat de 4 ori cel mai bun portar din campionatul României.
Marius CÎMPIAN

Actualitate

YHP Logo