handbal

HANDBAL – Cristina Laslo, căzută în dizgrația lui Florentin Pera?

Publicat cu

pe

Cristina Laslo (Gloria Bistrița) nu face parte din lotul României pentru Trofeul Carpați (Cluj-Napoca, 25-27 octombrie). Absența ei este cu atât mai surprinzătoare cu cât era căpitanul echipei și era considerată, până nu demult, o piesă esențială în angrenajul reprezentativei de senioare.

Dar, se pare că între Cristina Laslo și selecționerul Florentin Pera a intervenit o ruptură.

„Surse ProSport susțin că între antrenor și jucătoare relațiile sunt extrem de reci de mai multe luni. Handbalista a fost accidentată, a bifat câteva minute, dar acum nu face deloc parte din lot, nici la națională și nici la echipa de club.
Conducerea clubului dorește o împăcare între cei doi, dar fiecare parte pare a-și susține punctul de vedere. Laslo a postat ostentativ, chiar în ziua partidei cu Vâlcea din deplasare, un story pe Facebook în care arată că este la antrenamentul echipei de tineret a clubului.
Pera invocă forma slabă și problemele de sănătate, în timp ce talentata jucătoare mizează pe o conspirație a staff-ului tehnic împotriva sa pentru aducerea unor alte jucătoare la lotul echipei ardelene.
Relațiile între Pera și Laslo s-ar fi stricat de când Florentin Pera a ajuns antrenor la Gloria Bistrița, echipă care evoluează în premieră în Liga Campionilor”, scrie ProSport.

Marius CÎMPIAN

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version