SPORT

HANDBAL MASCULIN – 21 de jucători prezenți la reunirea echipei CS Minaur

Publicat cu

pe

Luni, 15 iulie, de la ora 18.30, echipa de handbal masculin CS Minaur s-a reunit la Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare, sub comanda staff-ului tehnic format din Alexandru Sabou, Mihai Bușecan și Ionuț Irimuș. Au fost prezenți la prima acțiune 21 de jucători, singurul absent fiind Lucas Sabou, care participă în aceste zile cu naționala de tineret la turneul final european din Slovenia.

Până în acest moment, suedezul Marcus Dahlin (inter dreapta, Ribe-Esbjerg HH, Danemarca) și Sergiu Makaria (extremă stânga, Universitatea Cluj) sunt singurii jucători transferați de clubul băimărean în această vară.

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții CS Minaur, programul de pregătire și meciuri amicale până la startul campionatului este următorul:

„Azi va avea loc vizita medicală, apoi vor urma, până în 21 iulie, antrenamente pe plan local. Din 21 va urma un stagiu de pregătire centralizată în Ungaria, până pe 28 iulie. Joi, 1 august, se pleacă la Timișoara, unde Minaur va participa la un prim turneu de pregătire.
Urmează un turneu în Baia Mare, în 9-11 august. 9 august, ora 18.00: Minaur – CSU Suceava. 10 august, 18.00: Suceava – Potaissa Turda. 11 august, 12.00: Minaur – Turda.
În 24-25 august va avea loc Supercupa României, cu participarea echipelor Dinamo, CSM Constanța, CS Minaur și Potaissa Turda. Prima etapă de campionat este programată pe 31 august, dată la care Minaur va juca pe teren propriu cu CSM Bacău”.

Marius CÎMPIAN

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version