Connect with us
Descarcă aplicația

handbal

HERBERT MULLER – „Cluburile din România au stricat toată piața din handbal”

Publicat cu

pe

Formația germană Thuringer HC a câștigat Europa League după ce a învins în finală pe Ikast (Danemarca), cu 34-32, fără să aibă în lot vreo handbalistă cu salariul mai mare de 3.000 de euro. Antrenorul nemțoaicelor, Herbert Muller, care este născut în România, a demonstrat astfel că se poate face performanță și cu bani mai puțini.

Deși în Liga Florilor se plătesc printre cele mai mari salarii din lume, performanțele echipelor de club din România sunt sub așteptări iar echipa națională se zbate în mediocritate în ultima vreme.

Herbert Muller a tras o concluzie amară în ceea ce privește handbalul feminin românesc.

„Îmi este greu să spun, dar cluburile din România au stricat toată piața din handbal. Banii care se bagă în România sunt exagerat de mulți și, din păcate, au cea mai mare importanță pentru sportivi. Nu mai contează culorile clubului, istoria sa, suporterii, contează doar banii. Jucătoarele vin doar pentru bani și asta nu este bine deloc. Dacă nu ești cu inima acolo unde joci și ești doar pentru bani, nu ai cum să ajungi la performanța maximă. Este adevărat, performanța se face cu bani, dar trebuie să ai grijă și de jucătoarele din țara ta pentru, că altfel nu mai ai rezultate la națională și nu poți ține pasul cu Norvegia, Danemarca sau Franța. România trebuie să-și găsească drumul său, pentru că este o țară de handbal și dacă va da șansă sportivilor talentați, vor crește. Trebuie să primească o șansă de joc.

Trebuie să ai răbdare, ca să clădești, să te dezvolți, în perspectivă pentru naționala României. Trebuie să lași antrenorul să muncească, dar in România toată lumea vrea „ieri”, nu este răbdare. Să nu se bage nimeni peste antrenor, să nu impună în echipă jucătoare sau sisteme de joc. Știu că se bagă o grămadă de bani în handbalul românesc, dar o echipă trebuie să crească, să capete experiență, jucătoarele tinere trebuie să joace.”, a declarat Herbert Muller, pentru Gazeta Sporturilor.

Marius CÎMPIAN

Actualitate

YHP Logo