Corona Braşov s-a calificat în semifinalele Erste Liga la hochei pe gheaţă, după ce a învins-o pe Sport Club Miercurea Ciuc cu scorul de 5-2 (2-1, 1-1, 2-0), duminică, pe Patinoarul Olimpic din Braşov.
”Lupii” au câştigat seria din play-off cu 4-1 la general. Play-off-ul se desfăşurată după regula cel mai bun din şapte partide.
Corona s-a impus cu 6-5 (după prelungiri) la Braşov, în primul meci, apoi a pierdut cu 1-4 sub Tâmpa, dar a ieşit învingătoare în cele două partide de la Miercurea Ciuc, cu 5-2 şi 5-1, iar acum s-a impus din nou la Braşov, cu 5-2.
Roberto Gliga, Chase William Schaber (2), Kevin Domingue şi Connor Sullivan Sills au marcat pentru echipa braşoveană, iar pentru campioana en titre au punctat Cody Paul Milan şi Tihamer Becze.
În semifinale s-au mai calificat ACSH Gheorgheni şi Budapest Jegkorong Akademia HC. Ultima echipă care va intra în careul de aşi se va decide dintre FTC-Telekom şi DVTK Jegesmedvek (3-2 la general).