CSA Steaua Bucureşti şi CSM Galaţi au obţinut victorii, duminică, în grupele Campionatului Naţional de hochei pe gheaţă.
În primul meci din Grupa A, CSA Steaua Bucureşti a dispus de Corona Braşov cu 5-1 (0-0, 4-1, 1-0), pe Patinoarul ”Allianz-Ţiriac Arena” din Otopeni. Pentru roş-albaştri au înscris Daniil Martinov (2 goluri), Anton Ruban, Andrei Mihnov şi Adrian Irimia, iar golul ”lupilor” a fost semnat de Balazs Gajdo.
În Grupa B, CSM Galaţi a trecut de ACSHC Fenestela 68 cu 5-1 (1-0, 3-1, 1-0), pe patinoarul din Târgu Secuiesc.
Mircea Constantin a înscris trei goluri, iar Mihai Şabanov două, golul covăsnenilor fiind reuşit de Vitali Karamnov, informează agerpres.ro.
CSM Galaţi ocupă primul loc, cu 9 puncte (4 jocuri), urmată de SC Miercurea Ciuc, 6 puncte (2 j), ACSHC Fenestela 68, 0 p (2 j), ACS Sapienţia U23, 0 p (2 j).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)