Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

HOȚUL, REȚINUT PENTR 24 DE ORE – Băimăreancă tâlhărită în plină stradă

Publicat cu

pe

Polițiștii băimăreni au identificat un tânăr, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. În baza probatoriului administrat de polițiști, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a acestuia.

„În fapt, la data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 23,00, Poliția municipiului Baia Mare a fost sesizată prin SNUAU 112 despre comiterea unei tâlhării. De urgență, polițiștii au identificat victima, o femeie de 53 de ani, și din primele verificări au stabilit faptul că în timp ce se deplasa pe strada Podinei, o persoană i-ar fi sustras, prin smulgere, poșeta. Prejudiciul a fost estimat la valoarea de aproximativ 1.000 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată și în cadrul verificărilor efectuate a fost identificat un băimărean de 20 de ani, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celui în cauză.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo