Planul de alunecare încă nu afectează suprafața de rulare, dar o parte a trecut deja peste zidul de coloane forate, aflat în proximitate, potrivit ziarului Unirea. În imagini se observă cum o bucată de teren s-a desprins şi a pornit spre autostradă.
Reprezentanții DRDP Cluj au confirmat pentru publicație că au fost instalate înclinometre pentru monitorizarea deplasării versantului: “În momentul de față antreprenorul realizează o expertiză între km 16+000 – km 17+000, care va stabili cauzele apariției degradărilor. Pentru elaborarea acestei expertize sunt necesare date privind monitorizarea apei subterane.
Se realizează noi foraje pentru stabilirea variației sezoniere a nivelului apelor freatice. Lucrarea se află în perioada de garanție, reparațiile se realizează pe cheltuiala antreprenorului, iar garanția se va prelungi cu perioada efectuării lucrărilor. DRDP Cluj asigură doar efectuarea lucrărilor de întreținere curentă, iar degradările apărute vor fi remediate de către Antreprenor în baza prevederilor contractului de proiectare și execuție. Au fost instalate înclinometre pentru monitorizarea deplasării versantului. Soluția tehnică va fi stabilită de către un expert tehnic autorizat“.