SANATATE

ÎCCJ – Nivelul de salarizare a personalului tehnic din spitalele de stat nu trebuie să fie la maximum anului 2022

Published

on

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis că stabilirea nivelului de salarizare a personalului tehnic, economic şi socio-administrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii (MS), nu trebuie să se realizeze la nivelul maxim al anului 2022, informează AGERPRES.

Tribunalul Cluj a solicitat ÎCCJ dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, subsecvent reţinerii aplicabilităţii Anexei VII a Legii nr.153/2017, în aplicarea dispoziţiilor art.1 din Anexa VII a Legii nr.153/2017, stabilirea nivelului de salarizare a personalului tehnic, economic şi socio-administrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, trebuie să se realizeze la nivelul maxim al anului 2022?”.

Solicitarea Tribunalului Cluj a fost conexată cu o sesizare a Curţii de Apel Suceava privind dezlegarea următoarei probleme de drept: „Dacă în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic şi socio-administrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, dar care nu se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii (respectiv nu se regăsesc în Anexa 2 din HG nr. 44/2010), se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017?”.

ÎCCJ a admis cele două sesizări şi a stabilit că: „În aplicarea dispoziţiilor art.1 din Anexa nr.VII a Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabilirea nivelului de salarizare a personalului tehnic, economic şi socio-administrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, nu trebuie să se realizeze la nivelul maxim al anului 2022”.

În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit.c) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic şi socio-administrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, dar care nu se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, se realizează potrivit Anexei nr.VII la Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version