„Executivul ia această măsură având în vedere că anul acesta românii vor beneficia de o minivacanță de 6 zile în luna mai, între 1 Mai (Ziua Muncii) și 6 mai – ziua de 2 mai fiind declarată liberă, pentru a face punte între 1 Mai și Vinerea Mare, care va fi pe 3 mai, în timp ce 5-6 mai sunt zile libere cu ocazia Paștelui ortodox”, scrie profit.ro.
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a confirmat și el că pensiile vor fi livrate până de sărbătorile de Paște. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile companiei, salariaţii vor fi rugaţi să lucreze într-o zi liberă, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai