Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ÎMPRUMUT – Guvernul a stabilit un nou maxim pentru împrumuturi într-o lună

Publicat cu

pe

Guvernul a împrumutat în ianuarie o sumă de 28,87 miliarde de lei (5,84 miliarde euro) de la bănci și investitori, prin vânzarea de obligațiuni, în principal prin intermediul a două emisiuni derulate pe piața externă. Suma este un nou record lunar și vine după ce, pe finalul anului trecut, Ministerul Finanțelor a fost nevoit să renunțe la o ieșire programată pe piața externă pentru un împrumut, din cauza crizei politice.

Profit.ro a scris recent despre situația mai încordată a finanțelor statului din luna decembrie. La această sumă se adăugă și cele 1,94 miliarde de euro (9,6 miliarde lei) care au intrat în ianuarie în contul statului din componenta de împrumut a PNRR. Cu această sumă, împrumuturile din decembrie ajung la un total de 38,5 miliarde lei.

Această sumă, care include pe lângă emisiunile de obligațiuni și împrumuturile de la institutii internaționale (Comisia Europeană în acest caz) este, de asemenea, un record. Împrumuturile de anul trecut s-au situat la 104,1 miliarde de lei, sub necesarul de finanțare de 131,5 miliarde lei (diminuat de la 136,2 miliarde lei pentru a reflecta deficitul bugetar de 80 miliarde lei, sub cel prognozat, de 84,9 miliarde lei).

Împrumuturile de 104 miliarde din 2021 sunt semnificativ mai mici față de cele de 167 miliarde lei luate de Guvern în 2020, când necesarul de finanțare a fost 149 miliarde lei.

Pentru întreg anul 2022, Guvernul are un necesar brut de finanțare de 145,4 miliarde lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, suma fiind determinată de deficitul bugetar de 77 miliarde lei și de volumul datoriei de refinanțat în anul 2022, în sumă de circa 68,4 miliarde lei. De pe piețele externe, statul vrea să împrumute 14 miliarde de euro, din care 3,7 miliarde de euro prin PNRR, iar 10 miliarde de euro prin emisiuni de eurobonduri.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate