În fiecare an sunt stabilite cantitățile de lemn care vor fi recoltate din pădurile județului. Potrivit Direcției Silvice Maramureș, în 2024 ținta de masă lemnoasă care trebuie recoltată este de peste 400.000 metri cubi, fiind deja recoltați în primele 3 luni ale anului peste 80 de mii de metri cubi.
”În ceea ce înseamnă recoltarea masei lemnoase, adică din totalul de 403.000 metri cubi, cât are posibilitate de recoltare Direcția Silvică Maramureș, s-a reușit până acum recoltarea a 81.000 metri cubi. Colegii au început să valorifice acest lemn și, conform codului silvic, 200.000 metri cubi urmează a fi valorificați în fasonat din depozitele Direcției Silvice și respectiv din platformele primare de pe drumurile forestiere. În 2024, 50% trebuie să fie oferit agenților economici prin licitație și-l exploatează ei, iar 50% din masa lemnoasă trebuie să fie valorificată prin depozite în fasonat, adică tăiat și pregătit buștean ca agenții economici, tot prin licitație, să vină să-l achiziționeze. Valoarea lemnului este stabilită la nivel național și apoi se fac licitații. ”, a precizat Mihai Leșan, purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Maramureș.
Acesta a mai precizat că în primele trei luni ale acestui an s-au constatat 30 de infracțiuni în proprietatea publică a statului, volumul tăiat ilegal este de 341 mc, acoperit prin infracțiuni silvice – 292 mc. Valoarea pagubelor aferente acestui volum este 117.000 lei, acoperit cu infracțiuni silvice și acoperit cu dosare penale fiind 107.633 lei, diferența de volum nejustificat de personalul silvic li se impută tot lor.
Dragoș HOJDA