Connect with us

ADMINISTRATIE

ÎN AUGUST – Tabere de vară pentru 282 olimpici maramureșeni

Publicat cu

pe

În ședința de astăzi a Consiliului Județean Maramureș, aleșii județeni au adoptat proiectul care prevede organizarea unor tabere de vară în Maramureș pentru elevii olimpici, care au obținut rezultate foarte bune la olimpiadele județene, naționale și chiar internaționale.

Proiectul adoptat prevede încheierea unui Acord de cooperare între Consiliul Județean Maramureș și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș prin care va fi realizat proiectul ”Tabăra de vară pentru elevii olimpici”. Aceste tabere vor avea loc pe tot parcursul lunii august 2022, la care vor participa 282 de elevi olimpici din Maramureș, iar taberele vor fi organizate în grupe a câte 30-40 de copii olimpici.

„Scopul acestui proiect este susținerea și recompensarea elevilor capabili de excelență, cultivarea și promovarea performanței în educație, dar și susținerea profesorilor care s-au implicat în pregătirea acestor elevi minunați.
Activitățile pe care copiii le vor avea în cadrul acestor tabere fac parte din mai multe domenii, precum arte, biologie, limba și literatura română, limbi moderne, fizică, chimie, astronomie, istorie și geografie, dar și tehnologii”, informează reprezentanții CJ Maramureș.

Tot în sprijinul elevilor, în ședința de astăzi aleșii județeni au aprobat proiectul ”Primul ghiozdan” pentru anul școlar 2022-2023, prin care se vor oferi tuturor copiilor înscriși în clasa pregătitoare din Maramureș ghiozdane echipate cu rechizitele necesare.
În luna august, Consiliul Județean Maramureș va vota proiectul prin care se vor premia elevii din Maramureș care au obținut rezultate maxime la Bacalaureat, respectiv Evaluare Națională, în acest an.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate