Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ÎN DOUĂ LUNI – Un băimărean a comis 7 furturi

Publicat cu

pe

Polițiștii specializați în investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au probat activitatea infracțională într-o cauză penală a unui tânăr bănuit că ar fi comis, în formă continuată, mai multe acte materiale de furt calificat.

„Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, activitățile ilicite au fost săvârșite în cursul lunii august și începutul lunii septembrie, persoanele prejudiciate fiind atât societăți comerciale, cât și persoane fizice.
Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, în sarcina sa fiind probate șapte fapte de furt calificat”, precizează reprezentanții IPJ Maramureș.

Acesta va fi prezentat Judecătoriei Baia Mare pentru propuneri legale, iar cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.

Actualitate

YHP Logo