Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

În locul trenurilor formate din locomotive și vagoane, avem automotoarele Desiro pe ruta Salva-Sighet-Vișeu

Publicat cu

pe

În acest weekend a trecut ultimul tren cu locomotivă +vagoane pe secția Salva -Sighetu Marmației. A apus o epocă, vin alte vremuri. De acum vom vedea la treabă Săgeata Albastră! Am cerut un punct de vedere celor de la CFR pe acest subiect și iată răspunsul primit: 

SNTFC „CFR Călători” SA și CNCF „CFR” SA sunt două entități distincte, cu obiecte de activitate diferite: Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA (SNTFC „CFR Călători” SA) – cunoscută sub denumirea CFR Călători – este operatorul național feroviar de pasageri, care efectuează doar transportul public de călători pe calea ferată.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA (CNCF „CFR” SA) – cunoscută drept CFRCFR SA sau CFR Infrastructură – este managerul infrastructurii feroviare din România (linii de cale ferată, inclusiv stații/gări – clădiri, peroane, treceri la nivel, bariere, pasaje, pasarele pietonale, macaze etc.). Aceasta organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată – de stat/private, de călători/marfă și gestionează acțiunile întreprinse în mod curent dar și în situaţiile neprevăzute apărute în graficul de circulaţie al trenurilor şi dispune măsuri de normalizare a circulaţiei.

Pe secțiile de cale ferată operabile și neinteroperabile, CNCF „CFR” SA  stabilește cine, când și care sunt condițiile de operare pe infrastructura feroviară. Din cauza stării de degradare a infrastructurii feroviare și ca urmare a restricțiilor de circulație impuse de către CNCF CFR SA pe ruta Salva – Sighetu Marmației -Vișeu de Jos, CFR Călători a fost nevoită să introducă în circulație în locul trenurilor formate din locomotive și vagoane, automotoarele Desiro”.  

Vă reamintim că Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane spunea acum câteva zile că „acest abandon al liniei feroviare Salva-Sighetu Marmației lovește direct comunitățile din Borșa, Moisei, Vișeu, Bârsana, Leordina, Petrova, Sighet și întreaga Vale a Izei, care riscă să piardă accesul la mobilitate, economie, turism și dezvoltare”. Federația amintită solicita autorităților de la nivel central oprirea degradării liniei Salva–Sighetu Marmației, un program finanțat de reabilitare completă și inițierea procedurilor de clasare a acesteia ca patrimoniu tehnic național.

Dragoș HOJDA

1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: Știri din Maramureș 16 decembrie 2025 - cotosra.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo