Programul pilot ”Masa Caldă” s-a desfășurat în anul 2023-2024 la nivelul județului Maramureș în 9 unități de învățământ. Dintre acestea, 4 unități din mediul urban și 5 din mediul rural.
”La nivelul județului Maramureș programul nu a fost implementat uniform începând cu 1 septembrie 2023 din cauza procedurilor de achiziție publice pe care unitățile administrativ-teritoriale le-au desfășurat. Prin urmare, în anumite unități programul a început decalat.
În anul școlar 2023-2024 au beneficiat de acest program un număr de 3.212 preșcolari/elevi. Pe parcursul desfășurării programului au fost servite un număr de 211.850 porții de alimente (pachet alimentar/masă caldă)”, spun reprezentanții ISJ Maramureș.
Au beneficiat de acest program următoarele școli: Școala Gimnazială ”Simion Bărnuțiu” Baia Mare, Școala Gimnazială Nr. 2 Sighetu Marmației, Școala Gimnazială Satulung, Școala Gimnazială ”Augustin Buzura” Copalnic-Mănăștur, Școala Gimnazială ”Liviu Rebreanu” Dragomirești, Școala Gimnazială Bicaz, Școala Gimnazială Bogdan Vodă, Școala Gimnazială ”Regina Elisabeta” Băiuț, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie.
Vlad HERMAN