ACTUALITATE

ÎN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR – Jandarmii maramureșeni au donat din nou sânge

Publicat cu

pe

Campania „Donează sânge, salvează o viață!” inițiată de Patriarhia Română alături de Jandarmeria Română, continuă. Jandarmii maramureșeni s-au alăturat acestei inițiative, în semn de solidaritate față de cei care așteaptă ajutor, prin donare de sânge.

„Trebuie să conștientizăm faptul că nu e nevoie decât de voință, iar o cantitate mică din sângele nostru poate salva vieți astfel că acum, în Săptămâna Patimilor, ne îndreptăm pașii spre Centrul de Transfuzie Sanguină din Baia Mare, iar cei mai mulți dintre colegii noștri nu participă pentru prima dată la o astfel de activitate.
Le mulțumim celor care își arată disponibilitatea pentru a se implica în această acțiune onorabilă și totodată dorim să lansăm o invitație tuturor, să donăm sânge și să salvăm cât mai multe vieți!”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Maramureș.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version