Polițiștii rutieri maramureșeni au acționat pe perioada întregului weekend pentru asigurarea în condiții optime a traficului rutier și combaterea evenimentelor rutiere negative, produse pe fondul nerespectării vitezei legale.
„Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 260 de abateri la normele rutiere în vigoare, dintre care 89 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. La 42 de conducători auto le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 18 dintre ele fiind pentru depășirea vitezei legale.
Activitățile desfășurate, concretizate în patrulări și executarea unor filtre fixe, au condus la depistarea a șapte persoane, care au fost identificate la volanul unor autovehicule sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, un minor în vârstă de 16 ani, a fost depistat la volanul unui autoturism de către polițiștii Secției 1 Groși, care efectuat serviciul de supraveghere și control al traficului rutier. Aceștia au constatat că nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.