Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

INACCEPTABIL – Maramureșence bătute de soți. Una dintre ele a refuzat emiterea unui ordin de protecție

Publicat cu

pe

Ieri, 01 iulie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag au intervenit, ca urmare a unor sesizări prin SNUAU 112, la două cazuri de violență în familie.

Polițiștii s-au deplasat în localitatea Budești, unde o femeie ar fi fost agresată fizic de către soț. Victima a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
O altă femeie ar fi fost agresată fizic de către soț, în localitatea Călineşti. Polițiștii au stabilit faptul că există risc iminent, fiind întocmit ordin de protecție împotriva bărbatului în cauză. Totodată, la faţa locului a fost solicitat un echipaj medical pentru a-i acorda îngrijiri medicale victimei. Bărbatul a fost condus la spital în vederea efectuării unei investigații medicale de specialitate.

În ambele cazuri polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie și sub coordonarea procurorului continuă cercetările în vederea documentării activității infracționale și luarea măsurilor legale.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate