Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, anunță că pregătește o alianță politică cu Alianța pentru Patrie (APP), noul partid al fostului președinte PSD Liviu Dragnea.
„O alianță politică între PNȚCD și APP este mai mult decât vitală pentru România, răspunzând dezideratului celei mai mari părți a poporului român, în perspectiva alegerilor generale din 2024, de constituire a unei platforme formată din partidele suveraniste autentice”, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit comunicatului, Dragnea crede că PNL și PSD și-au dat mâna într-o „alianță a trădării naționale”, iar bătălia electorală din 2024 nu va mai fi între stânga și dreapta, ci intre suveranism și globalism, între „dragoste de țară și vânzare de țară”.
De asemenea, Pavelescu, a spus că este nevoie de o forță politică care să militeze pentru o „Europă a Națiunilor Suverane, alături de celelalte forțe europene suveraniste”.