Românii nu mai fac copii. Iar dacă fac, nu mai mult de unul. Statul Român știe acest lucru și vrea acum să ia o serie de măsuri prin care românii să fie încurajați să facă mai mulți copii. Nu de alta, dar îmbătrânirea populației este tot mai evidentă și e nevoie de tineret. Vorbim de o Propunere legislativă pentru modificarea art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor
Inițiatorii susțin că „procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă, remarcându-se creșterea ponderii populației vârstnice de 65 ani și peste. De asemenea, față de recensământul din 2011, România a pierdut 1,1 milioane locuitori”.
„Instituirea concediului și indemnizației pentru creșterea copilului, prin OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, a determinat în anii 2006-2008 a îmbunătățire substanțială a situației demografice, fiind înregistrat un număr superior de nașteri. Din păcate, criza economico-financiară din perioada 2008-2011 a determinat o încetinire sau chiar stagnare a acestui proces. Prin prezentele intervenții legislative ne propunem să încurajăm rata natalității și stimularea familiilor tinere să aibă mai mult de un copil. Modificările propuse prevăd o majorare cu 25% a cuantumului indemnizației lunare pentru al doilea copil, iar pentru al treilea și pentru următorii cuantumul acestei indemnizații să se majoreze cu 35%. Propunem și o actualizare a cuantumului maxim al indemnizației, cu aproximativ 6%, aceasta neputând depăși valoarea de 9000 de lei, față de 8500 lei în prezent”, se precizează în respectivul proiect de lege.
Dragoș HOJDA